Într-un celebru articol la vremea lui spuneam - cu un ton mai împătimit, e drept - că prezentul României actuale este încă în mare măsură configurat de revoluţia română din decembrie 1989 şi de modul cum acei primii ani au fost gestionaţi de elita politică de atunci.
Revoluţia română rămâne, după vorba istoricului Florin Constantiniu, "cea mai mare enigmă a istoriei României", iar teza cărţii de faţă este rezumată astfel:
Revoluţia română este, de departe, mai mult decât suma teroriştilor şi a Frontului Salvării Naţionale, şi orice studiu care nu recunoaşte acest lucru riscă să diminueze rolul miilor de oameni curajoşi care au ieşit pe străzi pentru a-l sfida pe Ceauşescu.
România lui Ceauşescu era departe de a fi o societatea deschisă. Conform unor ordonanţe din 1983, toate maşinile de scris trebuiau înregistrate oficial, şi pentru a face o fotocopie, era nevoie de o aprobare specială; iar din 1985, neraportarea unei convorbiri cu un cetăţean străin era considerată o infracţiune.
Unii analişti au sugerat că revoluţiile sunt declanşate nu sărăcia sau lipsurile totale, ci de o sărăcie relativă - o diminuare a prosperităţii după o perioadă de bunăstare. În anii '80, s-a înregistrat un declin economic drastic urmând după un interval de creştere economică şi dezvoltare socială susţinută, ceea ce, probabil, a produs o mare diferenţă între aşteptări şi realizări.
Pentru declanşarea unei revoluţii nu este nevoie doar de lipsuri sau de un sentiment larg de nemulţumire. Este nevoie şi de apariţia unor indivizi sau, mai probabil a unui grup - o coaliţie revoluţionară - care vrea să schimbe regimul aflat la putere
În România, PCR era oficial legat de stat, "căsătorie" simbolic încheiată în 1974, de când Ceauşescu a ocupat şi funcţia de conducător al PCR şi de cea de preşedinte al ţării.
În timpul revoluţiei, PCR a suferit o implozie şi acest lucru a produs, concomitent, şi prăbuşirea instituţiilor statului.
Cultul personalităţii a fost o sabie cu două tăişuri pentru că, elogiind virtuţile lui Ceauşescu de conducător suprem, a creat şi terenul favorabil pentru desemnarea lui drept ţap ispăşitor universal şi ţintă a nemulţumirilor.
Limitele legitimităţii post-revoluţionare erau departe de a fi clare. Nimeni nu ştia cât de mult din trecut nu mai era acceptabil în noul context. Era evident că regimul trebuia înlăturat, dar ce trebuia să se întâmple cu membrii nomenclaturii şi ai Securităţii? Şi se modalităţi ideologice de legitimare trebuiau părăsite?
Declinul autorităţii morale a regimului ceauşist şi-a aflat ecoul în întreaga societate, dar a fost resimţit în special de membrii elitei comuniste alienate, iritaţi de faptul că erau conduşi de indivizi pe care îi considerau inferiori.
"Scrisoarea celor şase" din 10 martie 1989 - difuzată la BBC - a fost cel mai semnificativ act de disidenţă comis de membri ai PCR în timpul îndelungatului regim Ceauşescu.
Într-o societatea alcătuită încă în mare măsură din ţărani sau din muncitori la prima generaţie, supunerea şi solidaritatea socială erau destul de preţuite - dovadă proverbul "capul plecat sabia nu-l taie". Aceste idei au putut fi întărite printre intelectuali şi prin intermediul influentulu filozof Constantin Noica. El susţinea că viaţa poate fi mai plină în condiţii dificile şi punea preţ mai mare pe rezistenţa prin cultură decât prin opoziţie deschisă.
Intelectualii erau alienaţi de regimul din România, dar, din varii motive, doar rareori ajungeau să-şi manifeste deschis opoziţia. Refuzau să sprijine regimul, fără să contribuie activ la dărâmarea lui. În timpul revoluţiei, această lipsă a unei opoziţii deschise avea să aibă multe implicaţii, printre care dificultatea intelectualilor de a-şi câştiga credibilitatea morală atât de mult dorită şi împiedicarea apariţiei unei figuri cunoscute care ar fi putut rivaliza cu Iliescu.
Liviu Babeş - a murit după ce şi-a dat foc în faţa unui grup de turişti străini din Poiana Braşov în martie 1988.
Anii '80 au fost o perioadă de criză în care economia era stoarsă în scopul achitării datoriei externe a ţării ( 11 miliarde $ în 1982, 5,5 miliarde $ în 1985, aproape zero în 1989).
Pare destul de probabil că, dându-şi seama că această politică de austeritate va continua chiar şi după lichidarea datoriei externe, românii s-au hotărât, în cele din urmă, să iasă în stradă în decembrie 1989.
După reafirmarea naţionalismului, s-a adâncit procesul de identificare a armatei cu naţiunea, cu "poporul" adică, şi la o diminuare a loialităţii faţă de partid.
În timpul revoluţiei, pe străzi: "Noi suntem poporul, voi pe cine apăraţi?"
Această experienţă comună a suferinţei şi a opresiunii - întărită, pe măsura trecerii timpului, prin solidaritatea născută la cozi - a adus societatea în ansamblul ei în opoziţie cu regimul.
Cu oarecare ironie, se poate afirma că răsturnarea lui Ceauşescu a fost realizată de protestele populare izvorâte din fabrici, forme de organizare ridicate de comunism la rand de nucleu efectiv şi deopotrivă mitic al statului.
Fabricile au fost baza organizaţională ce a stat la baza mobilizării de mase care l-a răsturnat pe Ceauşescu.
"Revoluţia română nu s-a declanşat acolo unde era cea mai mare mizerie, ci acolo unde sentimentul de ruşine a fost cel mai puternic."
Bilanţul oficial al victimelor întregii revoluţii a fost de 1104 morţi şi 3352 de răniţi.
În timpul revoluţiei, armata a tras în total peste cinci milioane de cartuşe şi proiectile.
Se poate spune că, probabil fără intenţie, Dinescu şi Caramitru au servit drept paravan pentru legitimizarea grupului Iliescu. Apariţia lor la televizor a sporit speranţa într-o schimbare reală.
Potrivit lui Dinescu, armata ar fi cerut, la început, apariţia unor "politicieni serioşi" în locul "câtorva poeţi şi intelectuali nebuni". Singurii care aveau o asemenea experienţă erau înalţi activişti de partid - foşti sau în activitate. Unul dintre aceştia s-a dovedit a fi în mod special pregătit sa iasă în faţă şi să joace acest rol: Ion Iliescu.
Majoritatea celor care au urmărit sosirea lui Iliescu la Televiziune au reţinut că imediat ce a intrat a dovedit un evident simţ al autorităţii.
Când Iliescu a intrat în Televiziune la 22 decembrie, exista deja o anumită aşteptare - cel puţin în rândul intelectualilor - în legătură cu faptul că el urma să fie viitorul lider în stil Gorbaciov.
Prin intermediul televiziunii, liderii nou-apăruţi s-au legitimizat în ochii poporului drept noile autorităţi ale ţării; în primele zile ale revoluţiei, pe această cale a ajuns FSN la public, odată ce PCR-ul se autodizolvase.
Mulţi dintre cei arestaţi sub bănuiala de a fi fost terorişti se pare că erau, în realitate, membri ai gărzilor patriotice.
Majoritatea celor care au ieşit pe străzi pentru a apăra revoluţia au fost civili care au dat curs apelulilor disperate auzite la radio şi la televizor.
Concluzia de netăgăduit este că multe femei şi mulţi bărbaşi curajoşi care au căzut în apărarea revoluţiei au fost victimele tragice a ceea ce acum cunoaştem sub numele de friendly fire.
"Nu putem omite că printre cauzele de deces se numără accidente sau greşeli de conducere generate de condiţiile specifice ale acţiunii" (Valentin Gabrielescu, fost preşedinte ale Comisiei senatoriale de anchetă)
Deciderea pentru execuţia cuplului Ceauşescu a fost luată într-un moment în care conducătorii Frontului Salvării Naţionale erau departe de a se simţi siguri pe propriile poziţii.
Procesul a durat doar 55 de minute.
Octavian Paler: s-a ratat ocazia de a avea un Nürnberg românesc.
Paul Goma: executarea în grabă a cuplului Ceauşescu a reuşit să pună semnul egal între moartea lui Ceauşescu şi curăţarea corpului politic românesc de relele trecutului.
În loc să se arate că se face dreptate, procesul avea iz de vechi practici comuniste şi însuşi Iliescu a trebuit, ulterior, să admită că a fost o greşeală.
Există puţine dovezi care să probeze că vreo unitate a Securităţii a folosit armele împotriva noului regim.
Decizia URSS de a nu interveni în România nu a fost luată la presiunea Occidentului; de fapt, toate dovezile sugerează că Occidentul ar fi acceptat o deplasare a trupelor sovietice în acel moment.
- seara zilei de 22 decembrie 1989: formarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale
- 26 decembrie 1989: a fost anunţată numirea noului premier Petre Roman
- 31 decembrie 1989: se formează Grupul de Dialog Social format din unii dintre cei mai proeminenţi intelectuali români, mulţi din aceştia fiind cunoscuţi disidenţi (Doina Cornea, Petru Creţia, Mircea Dinescu, Ştefan Augustin Doinaş, Gabriel Liiceanu, Alexandru Paleologu, Dan Petrescu, Andrei Pleşu, Mihai Şora, Stelian Tănase, Thomas Kleininger, Călin Atanasiu, Radu Bercea, Andrei Pippidi.
- 20 ianuarie 1990: Iliescu: "noţiunea de partid - ca un concept îngust - reprezintă un concept demodat"
- 23 ianuarie 1990: FSN a acceptat să participe la alegeri ca partid politic
Mitingurile studenţeşti din ianurie 1990 erau susţinute şi de un amar sentiment al trădării. Studenţii au simţit că revoluţia le-a dat putere, dar că au fost marginalizaţi de noii lideri.
Dacă ceilalţi membrii ai conducerii PCR ar fi apucat să-l dărâme pe conducătorul român înainte de 22 decembrie, s-ar fi putut vorbi despre o lovitură de stat, dar plecarea lui Ceauşescu din clădirea Comitetului Central în acea zi, în faţa unei mulţimi furioase, şi fuga la Târgovişte par să se potrivească mai mult cu imaginea unei revoluţii decât a unei lovituri de stat.
Cei care susţin ideea loviturii de stat se pare că au în vedere nu atât mecanismele înlăturării liderului român, cât mai degrabă natura conducerii politice care i-a luat locul.
În realitate, aşa cum a observat Tocqueville, revoluţiile aduc frecvent mult mai puţine schimbări decât susţin revoluţionarii, şi intenţiile revoluţionare sunt rareori identificabile în etapele de început ale procesului. Sursa: http://www.adrianciubotaru.ro
Tuesday, December 21, 2010
Wednesday, November 3, 2010
Despre eroi si morminte
Tentativele mai mult sau mai putin discrete, mai mult sau mai putin izbutite, de a reevalua - ca sa folosim un eufemism - regimul lui Nicolae Ceausescu, in particular, sau pe cel comunist, in general, sunt mai mult decit condamnabile. Conform unei vechi scoli de propaganda, se incearca, profitindu-se de memoria scurta a unora, disperarea altora sau pur si simplu lipsa de informatii a celor mai tineri, transformarea albului in negru si negrului in alb.
In perioada 1950-1960, o imensa masinarie de propaganda de extractie bolsevica a inceput sa "explice" poporului roman de ce burghezia este rea si merita virita la zdup sau exterminata, de ce colcaie spionii americani sau englezi la tot pasul, de ce "elementele" abia asteapta sa saboteze "realizarile poporului", sa dea foc la fabricile nationalizate si la proaspetele colhozuri.
Unii chiar credeau, altii se prefaceau doar ca ar crede, de teama gulagului care deja inghitea sute de mii de suflete.
Altii, putini, au luptat timp de mai bine de zece ani impotriva istoriei care, o data in plus, ne crucifica pe harta inrosita a Europei postbelice.
M-am nascut cu un an inainte ca Nicolae Ceausescu sa preia conducerea Partidului Muncitoresc Roman (ulterior Partidul Comunist Roman), adica sa-si inceapa drumul spre dictatura absoluta.
Pentru ca Romania nu a fost doar o tara cuprinsa de racilele comunismului de extractie sovietica, ci si unica din lagarul comunist peste care s-a altoit si dictatura unui clan de semianalfabeti, de cea mai pura sorginte mafiota.
Nu a existat tara - fie si comunista - in Europa in care doar chipul "cirmaciului" sa apara prin ziare si la televiziune, iar o serie de minti altminteri luminate sa se lase pervertite de un cult al personalitatii care oscila intre horror si ridicol absolut si, cu infime exceptii, sa ia pozitia ghiocelului in fata "tovarasului" si a "tovarasei".
Din punct de vedere economic, Romania se afla, in 1989, de facto, in faliment. Pretul unei aparente balante de plati usor pozitiva era foametea populatiei, care ajunsese sa stea ore-n sir la coada pentru niste gheare de pui sau picioare de porc.
O multime de fabrici lucrau in pierdere, fiind rentabilizate artificial prin jongleriile cu un asa-zis curs de schimb leu-dolar stabilit administrativ si care nu avea nici o legatura cu realitatea.
Salariul mediu era, de fapt, de circa 30 de dolari pe luna, Romania situindu-se alaturi de cele mai sarace tari africane. Nu se gaseau in magazine bunuri absolut necesare, cum ar fi lamele de ras, lenjeria sau cosmeticele uzuale. Infloreau in schimb coruptia generalizata, bisnita si sistemul de "pile".
De fapt, Ceausescu pierduse de mult controlul sistemului, care il inchisese pe el insusi intr-un soi de cocon de iluzii - mitinguri, pionieri, fanfare si ode scrise de "creatori" cocosati etic si moral - in vreme ce "anonimii" acestui sistem isi rotunjeau averile.
I se alimenta doar paranoia tot mai evidenta, in vreme ce aparentele slugi conduceau, de fapt, tara, dupa niste principii de crima organizata.
Banii imprumutati in perioada 1968-1989 au fost, intr-o semnificativa proportie, irositi, agricultura a fost distrusa de experimentul cooperativizarii, Budapesta sau Belgradul pareau un adevarat Occident pentru putinii privilegiati care aveau sansa sa ajunga pe-acolo.
In anii '80 sistemul de educatie a inceput sa se dezintegreze. Inca din acea perioada tara noastra regresase spre un soi de neofeudalism.
Copilul actorului devenea actor, indiferent cit talent avea, copilul scriitorului devenea scriitor chiar daca nu stia toate literele si asa mai departe.
Meritocratia fusese de multa vreme aruncata la cos, pentru ca insusi Cirmaciul isi facuse fiul prim-secretar si intentiona sa-l lase urmas pe "tron", asemenea voievozilor pe care ajunsese sa-i considere un soi de rude indepartate.
Coruptia extrema (chiar daca atunci nu se vedea si nu aparea prin ziare), nepotismul impins pina la neantizarea completa a valorilor, slugarnicia si impostura din partea "factorilor de conducere", promovarea incompetentei ca virtute. Va suna cunoscut?!
Atunci s-au nascut stafiile care inca ne bintuie existenta, atunci s-au plantat germenii care ulterior aveau sa umple tara cu balariile care ne-au potopit in ultimii douazeci de ani.
Dincolo de niste aparente care nu erau decit holograme pentru "prostime", regimul degenerase intr-un mod unic in istoria moderna a Europei.
Acei ani si acel regim ne-au distrus si sansele unei rapide reconstructii economice, sociale, culturale si morale dupa 1989.
Multi potentati de dupa 1989 - care, de altfel, se aflasera bine-mersi pe varii trepte de responsabilitate in acei ani - l-au avut, constient sau inconstient, ca model pe Ceausescu: promovarea rudelor si-a lingailor, reflexe dictatoriale, inchiderea in propriile iluzii, traficul de titluri academice (primul "academician" semianalfabet al tarii a fost sotia dictatorului), etc, etc.
Au fost oameni care si-au dat viata pentru lupta impotriva celor fara neam si tara care dupa 1945 au incercat sa ne deturneze destinul. Au pierit in munti, in inchisori sau in exil.
Au fost dizidenti - unii inca (aproape) anonimi - care au gasit uluitoarea putere de a spune "Nu!" unui formidabil aparat de teroare.
Au fost, cu alte cuvinte, eroi care ne-au rascumparat rusinea supunerii. Prea des fostele slugi ale regimului comunist au scuipat pe mormintele lor un ultimele doua decenii.
Trebuie sa ne impacam cu istoria noastra, asa cum a fost si niciodata nu putem si nu trebuie sa o ascundem sub pres.
Insa nici nu trebuie sa regresam pina intr-acolo incit sa ne reabilitam calaii si sa ridicam statui celor care ne-au schingiuit.
Ar insemna ca "experimentul Pitesti" a reusit chiar mai mult decit isi imaginau tortionarii de atunci. Un om sau o natiune pier atunci cind isi pierd capacitatea de a distinge binele de rau.
Dezamagirile prezentului si capitalismul exotic de astazi trebuie sa ne motiveze sa ne contruim un viitor mai bun si nu sa nasca nostalgii pentru un trecut patat cu singe, umilinte, impostura si teroare. Sursa: http://www.bloombiz.ro
In perioada 1950-1960, o imensa masinarie de propaganda de extractie bolsevica a inceput sa "explice" poporului roman de ce burghezia este rea si merita virita la zdup sau exterminata, de ce colcaie spionii americani sau englezi la tot pasul, de ce "elementele" abia asteapta sa saboteze "realizarile poporului", sa dea foc la fabricile nationalizate si la proaspetele colhozuri.
Unii chiar credeau, altii se prefaceau doar ca ar crede, de teama gulagului care deja inghitea sute de mii de suflete.
Altii, putini, au luptat timp de mai bine de zece ani impotriva istoriei care, o data in plus, ne crucifica pe harta inrosita a Europei postbelice.
M-am nascut cu un an inainte ca Nicolae Ceausescu sa preia conducerea Partidului Muncitoresc Roman (ulterior Partidul Comunist Roman), adica sa-si inceapa drumul spre dictatura absoluta.
Pentru ca Romania nu a fost doar o tara cuprinsa de racilele comunismului de extractie sovietica, ci si unica din lagarul comunist peste care s-a altoit si dictatura unui clan de semianalfabeti, de cea mai pura sorginte mafiota.
Nu a existat tara - fie si comunista - in Europa in care doar chipul "cirmaciului" sa apara prin ziare si la televiziune, iar o serie de minti altminteri luminate sa se lase pervertite de un cult al personalitatii care oscila intre horror si ridicol absolut si, cu infime exceptii, sa ia pozitia ghiocelului in fata "tovarasului" si a "tovarasei".
Din punct de vedere economic, Romania se afla, in 1989, de facto, in faliment. Pretul unei aparente balante de plati usor pozitiva era foametea populatiei, care ajunsese sa stea ore-n sir la coada pentru niste gheare de pui sau picioare de porc.
O multime de fabrici lucrau in pierdere, fiind rentabilizate artificial prin jongleriile cu un asa-zis curs de schimb leu-dolar stabilit administrativ si care nu avea nici o legatura cu realitatea.
Salariul mediu era, de fapt, de circa 30 de dolari pe luna, Romania situindu-se alaturi de cele mai sarace tari africane. Nu se gaseau in magazine bunuri absolut necesare, cum ar fi lamele de ras, lenjeria sau cosmeticele uzuale. Infloreau in schimb coruptia generalizata, bisnita si sistemul de "pile".
De fapt, Ceausescu pierduse de mult controlul sistemului, care il inchisese pe el insusi intr-un soi de cocon de iluzii - mitinguri, pionieri, fanfare si ode scrise de "creatori" cocosati etic si moral - in vreme ce "anonimii" acestui sistem isi rotunjeau averile.
I se alimenta doar paranoia tot mai evidenta, in vreme ce aparentele slugi conduceau, de fapt, tara, dupa niste principii de crima organizata.
Banii imprumutati in perioada 1968-1989 au fost, intr-o semnificativa proportie, irositi, agricultura a fost distrusa de experimentul cooperativizarii, Budapesta sau Belgradul pareau un adevarat Occident pentru putinii privilegiati care aveau sansa sa ajunga pe-acolo.
In anii '80 sistemul de educatie a inceput sa se dezintegreze. Inca din acea perioada tara noastra regresase spre un soi de neofeudalism.
Copilul actorului devenea actor, indiferent cit talent avea, copilul scriitorului devenea scriitor chiar daca nu stia toate literele si asa mai departe.
Meritocratia fusese de multa vreme aruncata la cos, pentru ca insusi Cirmaciul isi facuse fiul prim-secretar si intentiona sa-l lase urmas pe "tron", asemenea voievozilor pe care ajunsese sa-i considere un soi de rude indepartate.
Coruptia extrema (chiar daca atunci nu se vedea si nu aparea prin ziare), nepotismul impins pina la neantizarea completa a valorilor, slugarnicia si impostura din partea "factorilor de conducere", promovarea incompetentei ca virtute. Va suna cunoscut?!
Atunci s-au nascut stafiile care inca ne bintuie existenta, atunci s-au plantat germenii care ulterior aveau sa umple tara cu balariile care ne-au potopit in ultimii douazeci de ani.
Dincolo de niste aparente care nu erau decit holograme pentru "prostime", regimul degenerase intr-un mod unic in istoria moderna a Europei.
Acei ani si acel regim ne-au distrus si sansele unei rapide reconstructii economice, sociale, culturale si morale dupa 1989.
Multi potentati de dupa 1989 - care, de altfel, se aflasera bine-mersi pe varii trepte de responsabilitate in acei ani - l-au avut, constient sau inconstient, ca model pe Ceausescu: promovarea rudelor si-a lingailor, reflexe dictatoriale, inchiderea in propriile iluzii, traficul de titluri academice (primul "academician" semianalfabet al tarii a fost sotia dictatorului), etc, etc.
Au fost oameni care si-au dat viata pentru lupta impotriva celor fara neam si tara care dupa 1945 au incercat sa ne deturneze destinul. Au pierit in munti, in inchisori sau in exil.
Au fost dizidenti - unii inca (aproape) anonimi - care au gasit uluitoarea putere de a spune "Nu!" unui formidabil aparat de teroare.
Au fost, cu alte cuvinte, eroi care ne-au rascumparat rusinea supunerii. Prea des fostele slugi ale regimului comunist au scuipat pe mormintele lor un ultimele doua decenii.
Trebuie sa ne impacam cu istoria noastra, asa cum a fost si niciodata nu putem si nu trebuie sa o ascundem sub pres.
Insa nici nu trebuie sa regresam pina intr-acolo incit sa ne reabilitam calaii si sa ridicam statui celor care ne-au schingiuit.
Ar insemna ca "experimentul Pitesti" a reusit chiar mai mult decit isi imaginau tortionarii de atunci. Un om sau o natiune pier atunci cind isi pierd capacitatea de a distinge binele de rau.
Dezamagirile prezentului si capitalismul exotic de astazi trebuie sa ne motiveze sa ne contruim un viitor mai bun si nu sa nasca nostalgii pentru un trecut patat cu singe, umilinte, impostura si teroare. Sursa: http://www.bloombiz.ro
Wednesday, February 10, 2010
Scrisoare pentru o generaţie
Text preluat de pe Internet, din păcate nu am reuşit să aflu autorul...
Născuţi la începutul anilor 70-80, vedem acum în anul 2008 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizam că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultură generală, pentru ca asta însemna ceva o dată…
Suntem ultima generaţie care a jucat "Ascunselea", "Castel", "Raţele si vânătorii", "Ţară, ţară! Vrem ostaşi", "Prinsea", "Sticluţa cu otravă", "Pac Pac", "Hoţii si vardiştii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme 2 zile, închişi în casă), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am inlocuit cu CD-uri. Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Şoimi ai Patriei" şi ultimii "Pioneri". La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză… Şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe cu apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.
Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi incă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.
Am citit "Licurici", "Pif", Cireşarii, şi am băut Cico şi Zmeurată şi ni s-a părut ceva extraordinar când au apărut primele sucuri "de la TEC" fără să ne fie teamă că "au prea multe E-uri", iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi. Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf. Abia aşteptam la chefuri să jucăm "Fântâniţa", sau "Flori, fete sau băieţi", sau "Adevăr sau Provocare", sau orice ne dădea un pretext să "pupăm pe gură" pe cine "iubeam". Noi suntem cei care încă au mai "cerut prietenia", care încă roşeam la cuvantul "sex", care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând că persoana iubită va citi acolo unde scrie "De cine iţi place?" că ne place de el/ea.
Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta făra cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau dingreşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini dupa ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au "child proof theouse", ne-au trimis să cumparam bere şi vin de la alimentară, şi cate un pachet de ţigări de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea "Feriţi-vă de măgăruş".
Suntem o generaţie de învingători, de visători, de "first-timers"…
Născuţi la începutul anilor 70-80, vedem acum în anul 2008 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o şi realizam că noi o să plătim pentru casele noastre în jur de 50 de ani.
Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar avem cultură generală, pentru ca asta însemna ceva o dată…
Suntem ultima generaţie care a jucat "Ascunselea", "Castel", "Raţele si vânătorii", "Ţară, ţară! Vrem ostaşi", "Prinsea", "Sticluţa cu otravă", "Pac Pac", "Hoţii si vardiştii", ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am făcut petreceri video (închiriam un video şi stăteam să ne uităm la filme 2 zile, închişi în casă), primii care am vazut desene animate color, primii care am renunţat la casete audio şi le-am inlocuit cu CD-uri. Noi am purtat jeanşi elastici, pantaloni evazaţi, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gaşcă.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii "Şoimi ai Patriei" şi ultimii "Pioneri". La grădiniţă am învăţat poezii în româneşte, nu în engleză… Şi am cântat MULŢI ANI TRĂIASCĂ nu HAPPY BIRTHDAY la aniversări.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. şi cine zice că nu s-a uitat ori minte ori nu avea încă televizor. Reclamele de pe posturile străine ne înnebuneau, şi abia aşteptam să vină şi la noi îngheţata Magnum, sau puştile alea absolut superbe cu apă. Între timp, ne consolam cu Tango cu vanilie şi ciocolată şi clasicele bidoane umplute cu apă de la robinet, care turnate în cap ne provocau pneumonii. Şi uite un motiv bun să nu mergem la şcoală.
Noi am ascultat şi Metallica, şi Ace of Base, şi DJ Bobo, şi Michael Jackson, şi Backstreet Boys, şi Take That, şi incă nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu ştia paşii, dar toţi dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atât de Abba, şi de Queen, cât şi de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears.
Am citit "Licurici", "Pif", Cireşarii, şi am băut Cico şi Zmeurată şi ni s-a părut ceva extraordinar când au apărut primele sucuri "de la TEC" fără să ne fie teamă că "au prea multe E-uri", iar la şcoală beam toată clasa dintr-o sticlă de suc fără teamă de viruşi. Noi am băut prima Coca-Cola la sticlă şi am descoperit internetul. Noi nu ne dădeam bip-uri, ne fluieram să ieşim afară, noi nu aveam dolby surround system, tăceam toţi ca să auzim acţiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o lună după ce le cumpăram şi le uitam pe dulap, pline de praf. Abia aşteptam la chefuri să jucăm "Fântâniţa", sau "Flori, fete sau băieţi", sau "Adevăr sau Provocare", sau orice ne dădea un pretext să "pupăm pe gură" pe cine "iubeam". Noi suntem cei care încă au mai "cerut prietenia", care încă roşeam la cuvantul "sex", care dădeam cu banul care să intre în farmacie să cumpere prezervative, pe care apoi să le umplem cu apă şi să le aruncăm în capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperând că persoana iubită va citi acolo unde scrie "De cine iţi place?" că ne place de el/ea.
Este uimitor că încă mai suntem în viaţă, pentru că noi am mers cu bicicleta făra cască, genunchiere şi cotiere, nu am avut scaune speciale în maşini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cădeau dingreşeală pe jos, nu am avut pastile cu capac special să nu fie desfăcute de copii, nu ne-am spălat pe mâini dupa ce ne-am jucat cu toţi câinii şi toate pisicile din cartier, nu am ţinut cont de câte lipide şi glucide mâncam, părinţii noştri nu au "child proof theouse", ne-au trimis să cumparam bere şi vin de la alimentară, şi cate un pachet de ţigări de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revoluţie, noi am fost martorii a trei schimbări de bancnote şi monede, noi am râs la bancuri cu Bulă, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai ţinem minte emisiunea "Feriţi-vă de măgăruş".
Suntem o generaţie de învingători, de visători, de "first-timers"…
Wednesday, January 13, 2010
1 mai muncitoresc
De asemenea, un alt hit în topurile vremii era şi următorul cântec patriotic, cu versurile adaptate la o melodie de Ciprian Porumbescu... Versurile cuprins un vibrant mesaj patriotic şi socialist, cred că la vremea aceea făcea parte din cântecele cele mai cunoscute de şoimii patriei, pionieri, tineri utecişti şi mai apoi membri de partid. Râde iară primăvara...
Râde iară primăvara,
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara,
C-a venit Întâi de Mai!
Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.
Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cînt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pămînt.
Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întîi de Mai.
Versurile: Maria Ranteş
Muzica: Ciprian Porumbescu
Râde iară primăvara,
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple ţara,
C-a venit Întâi de Mai!
Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.
Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cînt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pămînt.
Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întîi de Mai.
Versurile: Maria Ranteş
Muzica: Ciprian Porumbescu
Tuesday, January 5, 2010
Cenaclul Flacara - Căciulile
Cenaclul Flacara a fost una din manifestările culturale cu multă priză la public în anii 80. Îmi aduc aminte că ascultam melodiile la un magnetofon rusesc care avea şi funcţie de înregistrare cu microfon, strămoşul karaoke... Una dintre melodiile pe care încă le mai ţin minte este "Căciulile", versurile sunt cel puţin interesante:
Taică-meu în primărie
Avea dreptul ca să intre
Cu căcula în cap, obicei de pe moşie
De la moşii şi strămoşii mei păstrat.
Refren
Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpat
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat
Port căciula pe-o ureche
Şi acasă şi la nuntă şi la oi
După datina străveche
Moştenită şi păstrată şi pe la noi.
Refren
Uni zic să-mi iau căciula, jos din cap,
Spunând adesea că nu-s civilizat,
Poate vor so ţâu în mână, să mă aplec,
Ca să mă laude că m-am integrat
Da bă vecine hai la mine,
Te primesc cum pot mai bine
Dar de căciula mea nu te lega
Asta e căciula mea îi a mea şi nu-i a ta
Că-i obicei din viac lăsat
Cine nu crede să să ducă, la columna
Să să uite şi-o vedea
Sabia încovoiată, arcul, scutul şi căciula
Orice dac le-a avea
Refren
Măi copchile ia sama ghine
Ca să ducă obceiul, cănd or creşte ai tăi copchii,
O inima vitează în tine
Sus pe frunte o căciulă ca un dar s-o ţîi
Refren
Taică-meu în primărie
Avea dreptul ca să intre
Cu căcula în cap, obicei de pe moşie
De la moşii şi strămoşii mei păstrat.
Refren
Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpat
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat
Port căciula pe-o ureche
Şi acasă şi la nuntă şi la oi
După datina străveche
Moştenită şi păstrată şi pe la noi.
Refren
Uni zic să-mi iau căciula, jos din cap,
Spunând adesea că nu-s civilizat,
Poate vor so ţâu în mână, să mă aplec,
Ca să mă laude că m-am integrat
Da bă vecine hai la mine,
Te primesc cum pot mai bine
Dar de căciula mea nu te lega
Asta e căciula mea îi a mea şi nu-i a ta
Că-i obicei din viac lăsat
Cine nu crede să să ducă, la columna
Să să uite şi-o vedea
Sabia încovoiată, arcul, scutul şi căciula
Orice dac le-a avea
Refren
Măi copchile ia sama ghine
Ca să ducă obceiul, cănd or creşte ai tăi copchii,
O inima vitează în tine
Sus pe frunte o căciulă ca un dar s-o ţîi
Refren
Elefănţel stropitoare de plastic
Elefănţelul era o stropitoare de plastic cu care mă distram în copilărie, bineînţeles udând pe alţii. Mai era o jucărie asemănătoare, ceva mai mică, cu formă de pistol, dar elefănţelul era oarecum standard. Prin anii 1984 - 1885 era o adevărată manie, ştiu că profesorii confiscau jucăriile în draci... Mă mir că mai am încă unul, drept pentru care îl prezint mândru în imagine... Mai era şi un alt model mai mic de stropitoare în formă de pistol, dar din păcate nu mai am unul să prezint poza.
Monday, January 4, 2010
Primul meu aparat de fotografiat
Primul meu aparat de fotografiat: SMENA. O cameră rusească fără pretenţii cu care am făcut câteva filme alb-negru... Calitatea pozelor nu este cea mai bună, dar era singurul aparat mai accesibil de la vremea aceea, cred că prin anul 1990...
Să nu uităm
Să nu uităm de anumite aspecte care ţin de trecut. Somnul raţiunii naşte monştri... Vezi şi www.latrecut.ro
Început
Am început acest blog după ce am vizitat un blog interesant pe tema trecutului (www.latrecut.ro), nu neapărat comunist, şi am decis să îmi împărtăşesc gândurile şi amintirele despre o epocă trecută, pentru că multe lucruri se uită repede şi aş dori să am online un punct de reper cu privire la trecutul nu foarte îndepărtat...
Subscribe to:
Posts (Atom)